Sahih al-Bukhari, hadithul 3845
Relatat de Abdullah ibn Abbas. Text arab cu traducere și explicații proprii.
De la al‑Bukhari înapoi la Ibn Abbas
- 1Abu Ma'mari-a relatat lui al‑Bukhariأَبُو مَعْمَرٍ
- 2Abd al‑Warithعَبْدُ الْوَارِثِ
- 3Qatan Abu al‑Haythamقَطَنٌ أَبُو الْهَيْثَمِ
- 4Abu Yazid al‑Madaniأَبُو يَزِيدَ الْمَدَنِيُّ
- 5Ikrimaعِكْرِمَةَ
- 6Ibn Abbasابْنِ عَبَّاسٍ
Ordinea este cea din textul arab al acestei relatări. Numele sunt transliterate din arabă în alfabetul latin. Colecția Sahih al-Bukhari este considerată autentică în întregime.
Relatarea
حَدَّثَنَا أَبُو مَعْمَرٍ، حَدَّثَنَا عَبْدُ الْوَارِثِ، حَدَّثَنَا قَطَنٌ أَبُو الْهَيْثَمِ، حَدَّثَنَا أَبُو يَزِيدَ الْمَدَنِيُّ، عَنْ عِكْرِمَةَ، عَنِ ابْنِ عَبَّاسٍ ـ رضى الله عنهما ـ قَالَ إِنَّ أَوَّلَ قَسَامَةٍ كَانَتْ فِي الْجَاهِلِيَّةِ لَفِينَا بَنِي هَاشِمٍ، كَانَ رَجُلٌ مِنْ بَنِي هَاشِمٍ اسْتَأْجَرَهُ رَجُلٌ مِنْ قُرَيْشٍ مِنْ فَخِذٍ أُخْرَى، فَانْطَلَقَ مَعَهُ فِي إِبِلِهِ، فَمَرَّ رَجُلٌ بِهِ مِنْ بَنِي هَاشِمٍ قَدِ انْقَطَعَتْ عُرْوَةُ جُوَالِقِهِ فَقَالَ أَغِثْنِي بِعِقَالٍ أَشُدُّ بِهِ عُرْوَةَ جُوَالِقِي، لاَ تَنْفِرُ الإِبِلُ. فَأَعْطَاهُ عِقَالاً، فَشَدَّ بِهِ عُرْوَةَ جُوَالِقِهِ، فَلَمَّا نَزَلُوا عُقِلَتِ الإِبِلُ إِلاَّ بَعِيرًا وَاحِدًا، فَقَالَ الَّذِي اسْتَأْجَرَهُ مَا شَأْنُ هَذَا الْبَعِيرِ لَمْ يُعْقَلْ مِنْ بَيْنِ الإِبِلِ قَالَ لَيْسَ لَهُ عِقَالٌ. قَالَ فَأَيْنَ عِقَالُهُ قَالَ فَحَذَفَهُ بِعَصًا كَانَ فِيهَا أَجَلُهُ، فَمَرَّ بِهِ رَجُلٌ مِنْ أَهْلِ الْيَمَنِ، فَقَالَ أَتَشْهَدُ الْمَوْسِمَ قَالَ مَا أَشْهَدُ، وَرُبَّمَا شَهِدْتُهُ. قَالَ هَلْ أَنْتَ مُبْلِغٌ عَنِّي رِسَالَةً مَرَّةً مِنَ الدَّهْرِ قَالَ نَعَمْ. قَالَ فَكُنْتَ إِذَا أَنْتَ شَهِدْتَ الْمَوْسِمَ فَنَادِ يَا آلَ قُرَيْشٍ. فَإِذَا أَجَابُوكَ، فَنَادِ يَا آلَ بَنِي هَاشِمٍ. فَإِنْ أَجَابُوكَ فَسَلْ عَنْ أَبِي طَالِبٍ، فَأَخْبِرْهُ أَنَّ فُلاَنًا قَتَلَنِي فِي عِقَالٍ، وَمَاتَ الْمُسْتَأْجَرُ، فَلَمَّا قَدِمَ الَّذِي اسْتَأْجَرَهُ أَتَاهُ أَبُو طَالِبٍ فَقَالَ مَا فَعَلَ صَاحِبُنَا قَالَ مَرِضَ، فَأَحْسَنْتُ الْقِيَامَ عَلَيْهِ، فَوَلِيتُ دَفْنَهُ. قَالَ قَدْ كَانَ أَهْلَ ذَاكَ مِنْكَ. فَمَكُثَ حِينًا، ثُمَّ إِنَّ الرَّجُلَ الَّذِي أَوْصَى إِلَيْهِ أَنْ يُبْلِغَ عَنْهُ وَافَى الْمَوْسِمَ فَقَالَ يَا آلَ قُرَيْشٍ. قَالُوا هَذِهِ قُرَيْشٌ. قَالَ يَا آلَ بَنِي هَاشِمٍ. قَالُوا هَذِهِ بَنُو هَاشِمٍ. قَالَ أَيْنَ أَبُو طَالِبٍ قَالُوا هَذَا أَبُو طَالِبٍ. قَالَ أَمَرَنِي فُلاَنٌ أَنْ أُبْلِغَكَ رِسَالَةً أَنَّ فُلاَنًا قَتَلَهُ فِي عِقَالٍ. فَأَتَاهُ أَبُو طَالِبٍ فَقَالَ لَهُ اخْتَرْ مِنَّا إِحْدَى ثَلاَثٍ، إِنْ شِئْتَ أَنْ تُؤَدِّيَ مِائَةً مِنَ الإِبِلِ، فَإِنَّكَ قَتَلْتَ صَاحِبَنَا، وَإِنْ شِئْتَ حَلَفَ خَمْسُونَ مِنْ قَوْمِكَ أَنَّكَ لَمْ تَقْتُلْهُ، فَإِنْ أَبَيْتَ قَتَلْنَاكَ بِهِ فَأَتَى قَوْمَهُ، فَقَالُوا نَحْلِفُ. فَأَتَتْهُ امْرَأَةٌ مِنْ بَنِي هَاشِمٍ كَانَتْ تَحْتَ رَجُلٍ مِنْهُمْ قَدْ وَلَدَتْ لَهُ. فَقَالَتْ يَا أَبَا طَالِبٍ أُحِبُّ أَنْ تُجِيزَ ابْنِي هَذَا بِرَجُلٍ مِنَ الْخَمْسِينَ وَلاَ تَصْبُرْ يَمِينَهُ حَيْثُ تُصْبَرُ الأَيْمَانُ. فَفَعَلَ فَأَتَاهُ رَجُلٌ مِنْهُمْ فَقَالَ يَا أَبَا طَالِبٍ، أَرَدْتَ خَمْسِينَ رَجُلاً أَنْ يَحْلِفُوا مَكَانَ مِائَةٍ مِنَ الإِبِلِ، يُصِيبُ كُلَّ رَجُلٍ بَعِيرَانِ، هَذَانِ بَعِيرَانِ فَاقْبَلْهُمَا عَنِّي وَلاَ تَصْبُرْ يَمِينِي حَيْثُ تُصْبِرُ الأَيْمَانُ. فَقَبِلَهُمَا، وَجَاءَ ثَمَانِيةٌ وَأَرْبَعُونَ فَحَلَفُوا. قَالَ ابْنُ عَبَّاسٍ فَوَالَّذِي نَفْسِي بِيَدِهِ، مَا حَالَ الْحَوْلُ وَمِنَ الثَّمَانِيَةِ وَأَرْبَعِينَ عَيْنٌ تَطْرِفُ.
Ne-a relatat Abu Ma'mar, ne-a relatat 'Abd al-Warith, ne-a relatat Qatn Abu al-Haytham, ne-a relatat Abu Yazid al-Madani, de la 'Ikrima, de la Ibn 'Abbas – Allah să fie mulțumit de amândoi – care a spus:
„Prima caz de Qasama (jurământ colectiv) din perioada ignoranței preislamice a avut loc în tribul nostru, Banu Hashim. Un bărbat din Banu Hashim fusese angajat de un bărbat din Quraiș, dintr-o altă ramură familială, și a plecat cu el pentru a-i mâna cămilele. Pe drum, au trecut pe lângă un alt bărbat din Banu Hashim, căruia i se rupsese cureaua sacului său. Acesta i-a spus muncitorului: «Ajută-mă cu o frânghie ca să leg toarta sacului meu, ca nu cumva să fugă cămilele!» Muncitorul i-a dat o frânghie, iar celălalt și-a legat sacul cu ea. Când caravana s-a oprit pentru popas, toate cămilele au fost legate de picioare, cu excepția uneia singure. Cel care îl angajase l-a întrebat pe muncitor: «Ce este cu această cămilă de nu a fost legată dintre toate celelalte?» El a răspuns: «Nu are frânghie.» Bărbatul din Quraiș a întrebat: «Unde este frânghia ei?» și l-a lovit pe muncitor cu un toiag, lovitură care i-a adus moartea. Înainte să moară, pe lângă el a trecut un bărbat din Yemen. Muncitorul l-a întrebat: «Vei merge la pelerinaj?» Acela a răspuns: «Nu cred că voi merge, dar poate voi merge.» Muncitorul i-a zis: «Îmi vei transmite, te rog, un mesaj măcar o dată în viață?» Bărbatul a răspuns: «Da.» Muncitorul i-a spus: «Când vei merge la pelerinaj, strigă: O familie a lui Quraiș! Dacă îți vor răspunde, strigă: O familie a lui Banu Hashim! Dacă îți vor răspunde, întreabă de Abu Talib și spune-i că cutare m-a ucis pentru o frânghie de cămilă.» Apoi muncitorul a murit. Când cel care îl angajase s-a întors acasă, Abu Talib a venit la el și l-a întrebat: «Ce s-a întâmplat cu tovarășul nostru?» Acela a răspuns: «S-a îmbolnăvit, am avut grijă de el cât am putut de bine și m-am ocupat personal de înmormântarea lui.» Abu Talib a zis: «Răposatul merita acest lucru din partea ta.» A trecut o vreme, apoi bărbatul căruia victima îi ceruse să transmită mesajul a ajuns la pelerinaj și a strigat: «O familie a lui Quraiș!» Ei au răspuns: «Aceasta este Quraiș!» Apoi a strigat: «O familie a lui Banu Hashim!» Ei au răspuns: «Aceștia sunt Banu Hashim!» El a întrebat: «Unde este Abu Talib?» Ei au răspuns: «Acesta este Abu Talib.» Atunci el a zis: «Cutare mi-a cerut să-ți transmit un mesaj: că cutare l-a ucis pentru o frânghie de cămilă.» Abu Talib a mers la ucigaș și i-a spus: «Alege una dintre trei variante: dacă vrei, plătește o sută de cămile, deoarece ți-ai ucis tovarășul; sau, dacă vrei, cincizeci de bărbați din neamul tău să jure că nu l-ai ucis; iar dacă refuzi, te vom ucide prin Qisas (răzbunare legală).» Ucigașul a mers la ai săi, iar ei au spus: «Vom jura.» Atunci o femeie din Banu Hashim, care era căsătorită cu unul dintre ei și îi născuse un copil, a venit la Abu Talib și i-a spus: «O Abu Talib! Aș dori să-l scutești pe fiul meu acesta de la cei cincizeci de bărbați și să nu-l supui jurământului acolo unde se depun jurămintele.» Abu Talib l-a scutit. Apoi a venit la el un alt bărbat dintre ei și i-a spus: «O Abu Talib! Ai cerut ca cincizeci de bărbați să jure în loc să se plătească o sută de cămile, ceea ce înseamnă că fiecare bărbat ar trebui să dea două cămile. Iată aceste două cămile, acceptă-le de la mine și scutește-mă de jurământ atunci când se vor depune jurămintele.» Abu Talib le-a acceptat. Astfel, au venit patruzeci și opt de bărbați și au jurat. Ibn 'Abbas a spus: «Pe Cel în a Cărui Mână este sufletul meu, nici nu a trecut anul, și dintre cei patruzeci și opt nu a mai rămas niciunul cu ochii deschiși [toți au murit].»
Traducere și explicații realizate de Khutba World, traduse din arabă.
Qasama se referă la acuzațiile de omor, soluționate prin jurăminte și despăgubirea pentru vărsarea de sânge.
Ibn Abbas relatează despre un caz de omor petrecut în rândul Banu Hashim în perioada preislamică. Bărbatul aflat pe moarte a transmis un mesaj lui Abu Talib, după care a izbucnit o dispută privind despăgubirea pentru vărsarea de sânge și jurămintele.
O procedură specială bazată pe jurăminte, folosită într-un caz de omor când dovezile nu sunt stabilite în mod obișnuit.
O compensație financiară plătită, în anumite cazuri, rudelor unei persoane ucise.
O pedeapsă juridică pentru omor; aceasta nu poate fi aplicată pe cont propriu.
Învățații discută această relatare în cadrul regulilor qasama și subliniază că o acuzație de omor trebuie tratată cu atenție. Alegerea descrisă între despăgubirea pentru vărsarea de sânge și jurăminte reflectă practica istorică și nu reprezintă, în sine, o permisiune pentru răzbunare privată. Școlile sunnite de drept diferă în privința aplicării qasama, inclusiv cu privire la cine depune jurămintele și în ce condiții; cazul ține de competența instanțelor autorizate. Ibn Hajar discută relatarea în contextul qasama și al protejării vieții.
- Nu acuza pe nimeni de o infracțiune gravă fără dovezi cercetate cu atenție și o procedură echitabilă.
- Lasă cauzele penale în seama instanțelor competente; răzbunarea pe cont propriu pune în pericol vieți și dreptatea.
- Consemnează clar declarațiile și înțelegerile și fii cinstit când cineva îți cere ajutorul.
Acest hadith afirmă că viața unui musulman este protejată și că vărsarea de sânge este permisă numai în temeiul unor condiții juridice strict definite.
Sahih al-Bukhari · #3846 (Sahih)Această relatare se află imediat alături de povestirea respectivă în Sahih al-Bukhari și ajută la plasarea perioadei discutate în contextul ei istoric.
Câte un hadith în fiecare zi, în limba ta
Aplicația îți oferă zilnic un hadith cu explicații, inclusiv ca widget pe telefon. O poți folosi gratuit.