Sahih al-Bukhari, hadithul 3700
Text arab cu traducere și explicații proprii.
Relatarea
حَدَّثَنَا مُوسَى بْنُ إِسْمَاعِيلَ، حَدَّثَنَا أَبُو عَوَانَةَ، عَنْ حُصَيْنٍ، عَنْ عَمْرِو بْنِ مَيْمُونٍ، قَالَ رَأَيْتُ عُمَرَ بْنَ الْخَطَّابِ ـ رضى الله عنه ـ قَبْلَ أَنْ يُصَابَ بِأَيَّامٍ بِالْمَدِينَةِ وَقَفَ عَلَى حُذَيْفَةَ بْنِ الْيَمَانِ وَعُثْمَانَ بْنِ حُنَيْفٍ، قَالَ كَيْفَ فَعَلْتُمَا أَتَخَافَانِ أَنْ تَكُونَا قَدْ حَمَّلْتُمَا الأَرْضَ مَا لاَ تُطِيقُ قَالاَ حَمَّلْنَاهَا أَمْرًا هِيَ لَهُ مُطِيقَةٌ، مَا فِيهَا كَبِيرُ فَضْلٍ. قَالَ انْظُرَا أَنْ تَكُونَا حَمَّلْتُمَا الأَرْضَ مَا لاَ تُطِيقُ، قَالَ قَالاَ لاَ. فَقَالَ عُمَرُ لَئِنْ سَلَّمَنِي اللَّهُ لأَدَعَنَّ أَرَامِلَ أَهْلِ الْعِرَاقِ لاَ يَحْتَجْنَ إِلَى رَجُلٍ بَعْدِي أَبَدًا. قَالَ فَمَا أَتَتْ عَلَيْهِ إِلاَّ رَابِعَةٌ حَتَّى أُصِيبَ. قَالَ إِنِّي لَقَائِمٌ مَا بَيْنِي وَبَيْنَهُ إِلاَّ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ عَبَّاسٍ غَدَاةَ أُصِيبَ، وَكَانَ إِذَا مَرَّ بَيْنَ الصَّفَّيْنِ قَالَ اسْتَوُوا. حَتَّى إِذَا لَمْ يَرَ فِيهِنَّ خَلَلاً تَقَدَّمَ فَكَبَّرَ، وَرُبَّمَا قَرَأَ سُورَةَ يُوسُفَ، أَوِ النَّحْلَ، أَوْ نَحْوَ ذَلِكَ، فِي الرَّكْعَةِ الأُولَى حَتَّى يَجْتَمِعَ النَّاسُ، فَمَا هُوَ إِلاَّ أَنْ كَبَّرَ فَسَمِعْتُهُ يَقُولُ قَتَلَنِي ـ أَوْ أَكَلَنِي ـ الْكَلْبُ. حِينَ طَعَنَهُ، فَطَارَ الْعِلْجُ بِسِكِّينٍ ذَاتِ طَرَفَيْنِ لاَ يَمُرُّ عَلَى أَحَدٍ يَمِينًا وَلاَ شِمَالاً إِلاَّ طَعَنَهُ حَتَّى طَعَنَ ثَلاَثَةَ عَشَرَ رَجُلاً، مَاتَ مِنْهُمْ سَبْعَةٌ، فَلَمَّا رَأَى ذَلِكَ رَجُلٌ مِنَ الْمُسْلِمِينَ، طَرَحَ عَلَيْهِ بُرْنُسًا، فَلَمَّا ظَنَّ الْعِلْجُ أَنَّهُ مَأْخُوذٌ نَحَرَ نَفْسَهُ، وَتَنَاوَلَ عُمَرُ يَدَ عَبْدِ الرَّحْمَنِ بْنِ عَوْفٍ فَقَدَّمَهُ، فَمَنْ يَلِي عُمَرَ فَقَدْ رَأَى الَّذِي أَرَى، وَأَمَّا نَوَاحِي الْمَسْجِدِ فَإِنَّهُمْ لاَ يَدْرُونَ غَيْرَ أَنَّهُمْ قَدْ فَقَدُوا صَوْتَ عُمَرَ وَهُمْ يَقُولُونَ سُبْحَانَ اللَّهِ سُبْحَانَ اللَّهِ. فَصَلَّى بِهِمْ عَبْدُ الرَّحْمَنِ صَلاَةً خَفِيفَةً، فَلَمَّا انْصَرَفُوا. قَالَ يَا ابْنَ عَبَّاسٍ، انْظُرْ مَنْ قَتَلَنِي. فَجَالَ سَاعَةً، ثُمَّ جَاءَ، فَقَالَ غُلاَمُ الْمُغِيرَةِ. قَالَ الصَّنَعُ قَالَ نَعَمْ. قَالَ قَاتَلَهُ اللَّهُ لَقَدْ أَمَرْتُ بِهِ مَعْرُوفًا، الْحَمْدُ لِلَّهِ الَّذِي لَمْ يَجْعَلْ مَنِيَّتِي بِيَدِ رَجُلٍ يَدَّعِي الإِسْلاَمَ، قَدْ كُنْتَ أَنْتَ وَأَبُوكَ تُحِبَّانِ أَنْ تَكْثُرَ الْعُلُوجُ بِالْمَدِينَةِ وَكَانَ {الْعَبَّاسُ} أَكْثَرَهُمْ رَقِيقًا. فَقَالَ إِنْ شِئْتَ فَعَلْتُ. أَىْ إِنْ شِئْتَ قَتَلْنَا. قَالَ كَذَبْتَ، بَعْدَ مَا تَكَلَّمُوا بِلِسَانِكُمْ، وَصَلَّوْا قِبْلَتَكُمْ وَحَجُّوا حَجَّكُمْ فَاحْتُمِلَ إِلَى بَيْتِهِ فَانْطَلَقْنَا مَعَهُ، وَكَأَنَّ النَّاسَ لَمْ تُصِبْهُمْ مُصِيبَةٌ قَبْلَ يَوْمَئِذٍ، فَقَائِلٌ يَقُولُ لاَ بَأْسَ. وَقَائِلٌ يَقُولُ أَخَافُ عَلَيْهِ، فَأُتِيَ بِنَبِيذٍ فَشَرِبَهُ فَخَرَجَ مِنْ جَوْفِهِ، ثُمَّ أُتِيَ بِلَبَنٍ فَشَرِبَهُ فَخَرَجَ مِنْ جُرْحِهِ، فَعَلِمُوا أَنَّهُ مَيِّتٌ، فَدَخَلْنَا عَلَيْهِ، وَجَاءَ النَّاسُ يُثْنُونَ عَلَيْهِ، وَجَاءَ رَجُلٌ شَابٌّ، فَقَالَ أَبْشِرْ يَا أَمِيرَ الْمُؤْمِنِينَ بِبُشْرَى اللَّهِ لَكَ مِنْ صُحْبَةِ رَسُولِ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم وَقَدَمٍ فِي الإِسْلاَمِ مَا قَدْ عَلِمْتَ، ثُمَّ وَلِيتَ فَعَدَلْتَ، ثُمَّ شَهَادَةٌ. قَالَ وَدِدْتُ أَنَّ ذَلِكَ كَفَافٌ لاَ عَلَىَّ وَلاَ لِي. فَلَمَّا أَدْبَرَ، إِذَا إِزَارُهُ يَمَسُّ الأَرْضَ. قَالَ رُدُّوا عَلَىَّ الْغُلاَمَ قَالَ ابْنَ أَخِي ارْفَعْ ثَوْبَكَ، فَإِنَّهُ أَبْقَى لِثَوْبِكَ وَأَتْقَى لِرَبِّكَ، يَا عَبْدَ اللَّهِ بْنَ عُمَرَ انْظُرْ مَا عَلَىَّ مِنَ الدَّيْنِ. فَحَسَبُوهُ فَوَجَدُوهُ سِتَّةً وَثَمَانِينَ أَلْفًا أَوْ نَحْوَهُ، قَالَ إِنْ وَفَى لَهُ مَالُ آلِ عُمَرَ، فَأَدِّهِ مِنْ أَمْوَالِهِمْ، وَإِلاَّ فَسَلْ فِي بَنِي عَدِيِّ بْنِ كَعْبٍ، فَإِنْ لَمْ تَفِ أَمْوَالُهُمْ فَسَلْ فِي قُرَيْشٍ، وَلاَ تَعْدُهُمْ إِلَى غَيْرِهِمْ، فَأَدِّ عَنِّي هَذَا الْمَالَ، انْطَلِقْ إِلَى عَائِشَةَ أُمِّ الْمُؤْمِنِينَ فَقُلْ يَقْرَأُ عَلَيْكِ عُمَرُ السَّلاَمَ. وَلاَ تَقُلْ أَمِيرُ الْمُؤْمِنِينَ. فَإِنِّي لَسْتُ الْيَوْمَ لِلْمُؤْمِنِينَ أَمِيرًا، وَقُلْ يَسْتَأْذِنُ عُمَرُ بْنُ الْخَطَّابِ أَنْ يُدْفَنَ مَعَ صَاحِبَيْهِ. فَسَلَّمَ وَاسْتَأْذَنَ، ثُمَّ دَخَلَ عَلَيْهَا، فَوَجَدَهَا قَاعِدَةً تَبْكِي فَقَالَ يَقْرَأُ عَلَيْكِ عُمَرُ بْنُ الْخَطَّابِ السَّلاَمَ وَيَسْتَأْذِنُ أَنْ يُدْفَنَ مَعَ صَاحِبَيْهِ. فَقَالَتْ كُنْتُ أُرِيدُهُ لِنَفْسِي، وَلأُوثِرَنَّ بِهِ الْيَوْمَ عَلَى نَفْسِي. فَلَمَّا أَقْبَلَ قِيلَ هَذَا عَبْدُ اللَّهِ بْنُ عُمَرَ قَدْ جَاءَ. قَالَ ارْفَعُونِي، فَأَسْنَدَهُ رَجُلٌ إِلَيْهِ، فَقَالَ مَا لَدَيْكَ قَالَ الَّذِي تُحِبُّ يَا أَمِيرَ الْمُؤْمِنِينَ أَذِنَتْ. قَالَ الْحَمْدُ لِلَّهِ، مَا كَانَ مِنْ شَىْءٍ أَهَمُّ إِلَىَّ مِنْ ذَلِكَ، فَإِذَا أَنَا قَضَيْتُ فَاحْمِلُونِي ثُمَّ سَلِّمْ فَقُلْ يَسْتَأْذِنُ عُمَرُ بْنُ الْخَطَّابِ، فَإِنْ أَذِنَتْ لِي فَأَدْخِلُونِي، وَإِنْ رَدَّتْنِي رُدُّونِي إِلَى مَقَابِرِ الْمُسْلِمِينَ. وَجَاءَتْ أُمُّ الْمُؤْمِنِينَ حَفْصَةُ وَالنِّسَاءُ تَسِيرُ مَعَهَا، فَلَمَّا رَأَيْنَاهَا قُمْنَا، فَوَلَجَتْ عَلَيْهِ فَبَكَتْ عِنْدَهُ سَاعَةً، وَاسْتَأْذَنَ الرِّجَالُ، فَوَلَجَتْ دَاخِلاً لَهُمْ، فَسَمِعْنَا بُكَاءَهَا مِنَ الدَّاخِلِ. فَقَالُوا أَوْصِ يَا أَمِيرَ الْمُؤْمِنِينَ اسْتَخْلِفْ. قَالَ مَا أَجِدُ أَحَقَّ بِهَذَا الأَمْرِ مِنْ هَؤُلاَءِ النَّفَرِ أَوِ الرَّهْطِ الَّذِينَ تُوُفِّيَ رَسُولُ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم وَهْوَ عَنْهُمْ رَاضٍ. فَسَمَّى عَلِيًّا وَعُثْمَانَ وَالزُّبَيْرَ وَطَلْحَةَ وَسَعْدًا وَعَبْدَ الرَّحْمَنِ وَقَالَ يَشْهَدُكُمْ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ عُمَرَ وَلَيْسَ لَهُ مِنَ الأَمْرِ شَىْءٌ ـ كَهَيْئَةِ التَّعْزِيَةِ لَهُ ـ فَإِنْ أَصَابَتِ الإِمْرَةُ سَعْدًا فَهْوَ ذَاكَ، وَإِلاَّ فَلْيَسْتَعِنْ بِهِ أَيُّكُمْ مَا أُمِّرَ، فَإِنِّي لَمْ أَعْزِلْهُ عَنْ عَجْزٍ وَلاَ خِيَانَةٍ وَقَالَ أُوصِي الْخَلِيفَةَ مِنْ بَعْدِي بِالْمُهَاجِرِينَ الأَوَّلِينَ أَنْ يَعْرِفَ لَهُمْ حَقَّهُمْ، وَيَحْفَظَ لَهُمْ حُرْمَتَهُمْ، وَأُوصِيهِ بِالأَنْصَارِ خَيْرًا، الَّذِينَ تَبَوَّءُوا الدَّارَ وَالإِيمَانَ مِنْ قَبْلِهِمْ، أَنْ يُقْبَلَ مِنْ مُحْسِنِهِمْ، وَأَنْ يُعْفَى عَنْ مُسِيئِهِمْ، وَأُوصِيهِ بِأَهْلِ الأَمْصَارِ خَيْرًا فَإِنَّهُمْ رِدْءُ الإِسْلاَمِ، وَجُبَاةُ الْمَالِ، وَغَيْظُ الْعَدُوِّ، وَأَنْ لاَ يُؤْخَذَ مِنْهُمْ إِلاَّ فَضْلُهُمْ عَنْ رِضَاهُمْ، وَأُوصِيهِ بِالأَعْرَابِ خَيْرًا، فَإِنَّهُمْ أَصْلُ الْعَرَبِ وَمَادَّةُ الإِسْلاَمِ أَنْ يُؤْخَذَ مِنْ حَوَاشِي أَمْوَالِهِمْ وَتُرَدَّ عَلَى فُقَرَائِهِمْ، وَأُوصِيهِ بِذِمَّةِ اللَّهِ وَذِمَّةِ رَسُولِهِ صلى الله عليه وسلم أَنْ يُوفَى لَهُمْ بِعَهْدِهِمْ، وَأَنْ يُقَاتَلَ مِنْ وَرَائِهِمْ، وَلاَ يُكَلَّفُوا إِلاَّ طَاقَتَهُمْ. فَلَمَّا قُبِضَ خَرَجْنَا بِهِ فَانْطَلَقْنَا نَمْشِي فَسَلَّمَ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ عُمَرَ قَالَ يَسْتَأْذِنُ عُمَرُ بْنُ الْخَطَّابِ. قَالَتْ أَدْخِلُوهُ. فَأُدْخِلَ، فَوُضِعَ هُنَالِكَ مَعَ صَاحِبَيْهِ، فَلَمَّا فُرِغَ مِنْ دَفْنِهِ اجْتَمَعَ هَؤُلاَءِ الرَّهْطُ، فَقَالَ عَبْدُ الرَّحْمَنِ اجْعَلُوا أَمْرَكُمْ إِلَى ثَلاَثَةٍ مِنْكُمْ. فَقَالَ الزُّبَيْرُ قَدْ جَعَلْتُ أَمْرِي إِلَى عَلِيٍّ. فَقَالَ طَلْحَةُ قَدْ جَعَلْتُ أَمْرِي إِلَى عُثْمَانَ. وَقَالَ سَعْدٌ قَدْ جَعَلْتُ أَمْرِي إِلَى عَبْدِ الرَّحْمَنِ بْنِ عَوْفٍ. فَقَالَ عَبْدُ الرَّحْمَنِ أَيُّكُمَا تَبَرَّأَ مِنْ هَذَا الأَمْرِ فَنَجْعَلُهُ إِلَيْهِ، وَاللَّهُ عَلَيْهِ وَالإِسْلاَمُ لَيَنْظُرَنَّ أَفْضَلَهُمْ فِي نَفْسِهِ. فَأُسْكِتَ الشَّيْخَانِ، فَقَالَ عَبْدُ الرَّحْمَنِ أَفَتَجْعَلُونَهُ إِلَىَّ، وَاللَّهُ عَلَىَّ أَنْ لاَ آلُوَ عَنْ أَفْضَلِكُمْ قَالاَ نَعَمْ، فَأَخَذَ بِيَدِ أَحَدِهِمَا فَقَالَ لَكَ قَرَابَةٌ مِنْ رَسُولِ اللَّهِ صلى الله عليه وسلم وَالْقَدَمُ فِي الإِسْلاَمِ مَا قَدْ عَلِمْتَ، فَاللَّهُ عَلَيْكَ لَئِنْ أَمَّرْتُكَ لَتَعْدِلَنَّ، وَلَئِنْ أَمَّرْتُ عُثْمَانَ لَتَسْمَعَنَّ وَلَتُطِيعَنَّ. ثُمَّ خَلاَ بِالآخَرِ فَقَالَ لَهُ مِثْلَ ذَلِكَ، فَلَمَّا أَخَذَ الْمِيثَاقَ قَالَ ارْفَعْ يَدَكَ يَا عُثْمَانُ. فَبَايَعَهُ، فَبَايَعَ لَهُ عَلِيٌّ، وَوَلَجَ أَهْلُ الدَّارِ فَبَايَعُوهُ.
Ne-a relatat Musa ibn Ismail, ne-a relatat Abu Awana, de la Husain, de la Amr ibn Maimun, care a spus: L-am văzut pe Umar ibn al-Khattab – Allah să fie mulțumit de el – cu câteva zile înainte de a fi rănit în Medina. Stătea lângă Hudhaifa ibn al-Yaman și Uthman ibn Hunaif și le-a zis:
„Ce ați făcut? Vă temeți că ați împovărat pământul cu ceea ce nu poate suporta?” Ei au răspuns: „L-am împovărat cu ceva ce poate suporta; are o productivitate mare și nu este nimic excesiv.” El a zis: „Verificați să nu fi împovărat pământul cu ceea ce nu poate suporta.” Ei au spus: „Nu.” Atunci Umar a zis: „Dacă Allah mă va ține în viață, voi face astfel încât văduvele din Irak să nu mai aibă nevoie de niciun bărbat după mine.” Dar nu au trecut decât patru zile până când a fost rănit. În dimineața când a fost rănit, eu stăteam și între mine și el nu era nimeni altcineva decât Abdullah ibn Abbas. Când trecea printre rânduri, spunea: „Îndreptați-vă!” Și când nu vedea niciun gol în ele, înainta și rostea Takbir-ul. Uneori recita Sura Iusuf sau An-Nahl, sau ceva similar, în prima rak'ah, pentru ca oamenii să aibă timp să se adune. Imediat ce a rostit Takbir-ul, l-am auzit spunând: „M-a ucis câinele” sau „M-a mâncat câinele”, în momentul în care a fost înjunghiat. Un necredincios non-arab a fugit cu un cuțit cu două tăișuri, înjunghiind pe oricine îi ieșea în cale, la dreapta sau la stânga, până a înjunghiat treisprezece oameni, dintre care șapte au murit. Când un musulman a văzut aceasta, a aruncat o mantie peste el. Realizând că a fost prins, necredinciosul s-a sinucis. Umar a luat mâna lui Abdur-Rahman ibn Auf și l-a pus în față să conducă rugăciunea. Cei care erau lângă Umar au văzut ce am văzut și eu, dar cei din celelalte părți ale moscheii nu știau decât că vocea lui Umar dispăruse și spuneau: „Subhan Allah! Subhan Allah!” Abdur-Rahman i-a condus într-o rugăciune scurtă. După ce s-au terminat, Umar a zis: „O, Ibn Abbas, vezi cine m-a ucis.” Acesta a cercetat puțin, apoi a venit și a spus: „Sclavul lui Al-Mughira.” Umar a întrebat: „Meșterul?” El a răspuns: „Da.” Umar a zis: „Allah să-l blesteme! L-am tratat cu bunătate. Laudă lui Allah, Care nu a făcut ca moartea mea să vină prin mâna unui om care pretinde că este musulman. Tu și tatăl tău obișnuiați să doriți ca necredincioșii non-arabi să fie numeroși în Medina, iar Abbas avea cei mai mulți sclavi dintre ei.” Ibn Abbas a spus: „Dacă vrei, putem face asta” (adică să-i ucidem). Umar a răspuns: „Minți! Cum să fie uciși după ce au vorbit limba voastră, s-au rugat spre Qibla voastră și au făcut Hajj-ul vostru?” Apoi a fost dus acasă, iar noi am mers cu el. Părea că oamenii nu mai suferiseră niciodată o nenorocire; unii spuneau: „Nu e grav”, iar alții: „Mi-e teamă pentru el.” I s-a adus nabidh (băutură din curmale), a băut, dar a ieșit prin rană. Apoi i s-a adus lapte, a băut, și a ieșit tot prin rană. Atunci au știut că va muri. Am intrat la el, iar oamenii veneau să-l laude. A venit un tânăr și a zis: „Vestește-te, o, Amir al-Mu'minin, cu vestea bună de la Allah, datorită tovărășiei tale cu Trimisul lui Allah ﷺ și priorității tale în Islam, pe care o știi bine. Apoi ai condus cu dreptate și acum ai parte de martiriu.” Umar a spus: „Aș vrea ca toate acestea să fie suficiente, fără să fiu nici păgubit, nici răsplătit suplimentar.” Când tânărul s-a întors să plece, haina lui atingea pământul. Umar a zis: „Chemați-l înapoi pe tânăr.” Când a revenit, i-a spus: „Fiule al fratelui meu, ridică-ți haina, căci este mai curat pentru veșmântul tău și mai temător față de Domnul tău.” Apoi a zis: „O, Abdullah ibn Umar, verifică ce datorii am.” Au calculat și au găsit optzeci și șase de mii sau cam atât. A spus: „Dacă averea familiei lui Umar ajunge, plătiți din ea; dacă nu, cereți de la Banu Adi ibn Ka'b; dacă nici aceea nu ajunge, cereți de la Quraiș, dar nu mergeți la alții. Plătiți această datorie în numele meu.” Apoi a adăugat: „Mergi la Aisha, Mama Credincioșilor, și spune-i: ‘Umar îți transmite salam.’ Nu spune ‘Amir al-Mu'minin’, căci astăzi nu mai sunt comandantul credincioșilor. Și spune: ‘Umar ibn al-Khattab cere permisiunea de a fi îngropat alături de cei doi tovarăși ai săi.’” Abdullah a salutat-o și a cerut voie să intre. A găsit-o stând jos și plângând. I-a transmis mesajul, iar ea a spus: „Voiam acel loc pentru mine, dar astăzi îl prefer pe el în locul meu.” Când s-a întors, i s-a spus lui Umar: „Abdullah ibn Umar a venit.” El a zis: „Ridicați-mă.” Un bărbat l-a sprijinit, iar Umar a întrebat: „Ce veste ai?” El a răspuns: „Ceea ce îți dorești, o, Amir al-Mu'minin. Ea a dat permisiunea.” Umar a spus: „Laudă lui Allah! Nimic nu era mai important pentru mine decât aceasta. Când voi muri, duceți-mă, salutați-o și spuneți: ‘Umar ibn al-Khattab cere permisiunea.’ Dacă îmi dă voie, introduceți-mă; dacă mă refuză, duceți-mă la cimitirul musulmanilor.” Apoi a venit Umm al-Mu'minin Hafsa, împreună cu alte femei. Când am văzut-o, ne-am retras. A intrat la el și a plâns o vreme. Când bărbații au cerut voie să intre, ea s-a retras într-o cameră interioară, dar îi auzeam plânsul. Oamenii au spus: „O, Amir al-Mu'minin, fă o recomandare, numește un succesor!” El a răspuns: „Nu găsesc pe nimeni mai potrivit pentru această sarcină decât acești oameni sau acest grup față de care Trimisul lui Allah ﷺ a fost mulțumit când a murit.” I-a numit pe Ali, Uthman, Az-Zubair, Talha, Sa'd și Abdur-Rahman și a adăugat: „Abdullah ibn Umar va fi martor la voi, dar nu va avea parte din conducere – aceasta fiind ca o consolare pentru el. Dacă Sa'd devine conducător, este bine; altfel, oricare dintre voi care va fi numit să ceară ajutorul lui, căci nu l-am demis din cauza vreunei incapacități sau trădări.” Apoi a spus: „Îi recomand succesorului meu să-i trateze bine pe primii Muhajirin, să le cunoască drepturile și să le păstreze onoarea. Îi recomand să fie bun cu Ansarii, care au pregătit casa și credința înaintea lor; să accepte faptele bune ale celor virtuoși dintre ei și să-i ierte pe cei care greșesc. Îi recomand să fie bun cu oamenii din orașe (amsar), căci ei sunt sprijinul Islamului, colectorii taxelor și furia inamicului; să nu li se ia decât surplusul, cu acordul lor. Îi recomand să fie bun cu beduinii, căci ei sunt originea arabilor și materialul Islamului; să li se ia doar din marginile averilor lor și să se returneze săracilor dintre ei. Și îi recomand să respecte pactul lui Allah și al Trimisului Său ﷺ cu cei protejați (dhimmi); să li se îndeplinească legământul, să se lupte pentru ei și să nu fie împovărați peste puterea lor.” Când a murit, l-am scos afară și am mers pe jos. Abdullah ibn Umar a salutat și a spus: „Umar ibn al-Khattab cere permisiunea.” Ea a răspuns: „Introduceți-l.” A fost introdus și așezat acolo, alături de cei doi tovarăși ai săi. După ce a fost îngropat, grupul s-a reunit. Abdur-Rahman a spus: „Reduceți candidații la trei dintre voi.” Az-Zubair a zis: „Îmi deleg dreptul meu lui Ali.” Talha a zis: „Îmi deleg dreptul meu lui Uthman.” Sa'd a zis: „Îmi deleg dreptul meu lui Abdur-Rahman ibn Auf.” Abdur-Rahman a spus atunci: „Care dintre voi renunță la această chestiune, ca să o încredințăm celuilalt, având pe Allah și Islamul martori că va alege pe cel mai bun dintre ei?” Cei doi șeici au tăcut. Abdur-Rahman a întrebat: „Îmi încredințați mie această sarcină, cu Allah martor că nu voi alege decât pe cel mai bun dintre voi?” Ei au răspuns: „Da.” Atunci a luat mâna unuia dintre ei (Ali) și a spus: „Ai rudenie cu Trimisul lui Allah ﷺ și prioritate în Islam, cum bine știi. Te rog deci, în fața lui Allah, dacă te numesc conducător, să fii drept; iar dacă îl numesc pe Uthman, să asculți și să te supui.” Apoi l-a luat deoparte pe celălalt (Uthman) și i-a spus același lucru. După ce a obținut acest legământ, a spus: „Ridică mâna, o, Uthman!” I-a jurat credință, apoi Ali i-a jurat credință, iar oamenii casei au intrat și i-au jurat credință.
Traducere și explicații realizate de Khutba World, traduse din arabă.
Umar veghea asupra unei guvernări drepte, asupra grijii față de cei vulnerabili și asupra consultării.
Transmițătorul descrie ultimele zile ale lui Umar ibn al-Khattab, rănirea sa în timpul rugăciunii și îndrumările sale privind guvernarea și succesiunea.
Rostirea formulei „Allahu akbar” pentru începerea rugăciunii.
Non-musulmani care trăiau în comunitatea islamică în baza unui tratat ce le proteja drepturile.
Consultare în cadrul căreia cei implicați discută împreună o decizie.
Savanții clasici deduc de aici că un conducător trebuie să supravegheze cu atenție impozitele, să nu împovăreze pe nimeni peste posibilitățile sale și să protejeze grupurile vulnerabile. Umar subliniază, de asemenea, respectarea tratatelor și tratarea oamenilor potrivit drepturilor lor. Numirea de către el a unui consiliu pentru chestiunea succesiunii este menționată ca exemplu de consultare și de încredințare a responsabilității unor persoane potrivite. Savanții discută organizarea concretă a guvernării în contextul companionilor și nu o consideră un singur model obligatoriu pentru toate timpurile.
- Când iei decizii privind banii și impozitele, verifică dacă oamenii își pot păstra mijloacele de trai.
- Include grija față de văduve, săraci și alte persoane vulnerabile în planuri concrete, nu doar în intenții bune.
- Cere sfaturi pentru deciziile importante și stabilește dinainte cine va purta responsabilitatea.
Această relatare sahih se leagă de povestea despre Umar și evidențiază, de asemenea, modul în care acesta aborda guvernarea și responsabilitatea.
Sahih al-Bukhari · #3699 (Sahih)În ea, Profetul ﷺ îi menționează pe Abu Bakr, Umar și Uthman la Uhud; îl plasează pe Umar în contextul mai larg al companionilor.
Sahih al-Bukhari · #3701 (Sahih)Această relatare vorbește despre Ali și conducerea care i-a fost încredințată; completează tema conducerii în rândul companionilor.
Câte un hadith în fiecare zi, în limba ta
Aplicația îți oferă zilnic un hadith cu explicații, inclusiv ca widget pe telefon. O poți folosi gratuit.