Sahih al-Bukhari, hadithul 3129
Relatat de Abdullah ibn al-Zubair. Text arab cu traducere și explicații proprii.
Relatat de Abdullah ibn al-Zubair
Colecția Sahih al-Bukhari este considerată autentică în întregime.
Relatarea
حَدَّثَنَا إِسْحَاقُ بْنُ إِبْرَاهِيمَ، قَالَ قُلْتُ لأَبِي أُسَامَةَ أَحَدَّثَكُمْ هِشَامُ بْنُ عُرْوَةَ عَنْ أَبِيهِ عَنْ عَبْدِ اللَّهِ بْنِ الزُّبَيْرِ قَالَ لَمَّا وَقَفَ الزُّبَيْرُ يَوْمَ الْجَمَلِ دَعَانِي، فَقُمْتُ إِلَى جَنْبِهِ فَقَالَ يَا بُنَىِّ، إِنَّهُ لاَ يُقْتَلُ الْيَوْمَ إِلاَّ ظَالِمٌ أَوْ مَظْلُومٌ، وَإِنِّي لاَ أُرَانِي إِلاَّ سَأُقْتَلُ الْيَوْمَ مَظْلُومًا، وَإِنَّ مِنْ أَكْبَرِ هَمِّي لَدَيْنِي، أَفَتُرَى يُبْقِي دَيْنُنَا مِنْ مَالِنَا شَيْئًا فَقَالَ يَا بُنَىِّ بِعْ مَالَنَا فَاقْضِ دَيْنِي. وَأَوْصَى بِالثُّلُثِ، وَثُلُثِهِ لِبَنِيهِ، يَعْنِي عَبْدَ اللَّهِ بْنَ الزُّبَيْرِ يَقُولُ ثُلُثُ الثُّلُثِ، فَإِنْ فَضَلَ مِنْ مَالِنَا فَضْلٌ بَعْدَ قَضَاءِ الدَّيْنِ شَىْءٌ فَثُلُثُهُ لِوَلَدِكَ. قَالَ هِشَامٌ وَكَانَ بَعْضُ وَلَدِ عَبْدِ اللَّهِ قَدْ وَازَى بَعْضَ بَنِي الزُّبَيْرِ خُبَيْبٌ وَعَبَّادٌ، وَلَهُ يَوْمَئِذٍ تِسْعَةُ بَنِينَ وَتِسْعُ بَنَاتٍ. قَالَ عَبْدُ اللَّهِ فَجَعَلَ يُوصِينِي بِدَيْنِهِ وَيَقُولُ يَا بُنَىِّ، إِنْ عَجَزْتَ عَنْهُ فِي شَىْءٍ فَاسْتَعِنْ عَلَيْهِ مَوْلاَىَ. قَالَ فَوَاللَّهِ مَا دَرَيْتُ مَا أَرَادَ حَتَّى قُلْتُ يَا أَبَتِ مَنْ مَوْلاَكَ قَالَ اللَّهُ. قَالَ فَوَاللَّهِ مَا وَقَعْتُ فِي كُرْبَةٍ مِنْ دَيْنِهِ إِلاَّ قُلْتُ يَا مَوْلَى الزُّبَيْرِ، اقْضِ عَنْهُ دَيْنَهُ. فَيَقْضِيهِ، فَقُتِلَ الزُّبَيْرُ ـ رضى الله عنه ـ وَلَمْ يَدَعْ دِينَارًا وَلاَ دِرْهَمًا، إِلاَّ أَرَضِينَ مِنْهَا الْغَابَةُ، وَإِحْدَى عَشْرَةَ دَارًا بِالْمَدِينَةِ، وَدَارَيْنِ بِالْبَصْرَةِ، وَدَارًا بِالْكُوفَةِ، وَدَارًا بِمِصْرَ. قَالَ وَإِنَّمَا كَانَ دَيْنُهُ الَّذِي عَلَيْهِ أَنَّ الرَّجُلَ كَانَ يَأْتِيهِ بِالْمَالِ فَيَسْتَوْدِعُهُ إِيَّاهُ فَيَقُولُ الزُّبَيْرُ لاَ وَلَكِنَّهُ سَلَفٌ، فَإِنِّي أَخْشَى عَلَيْهِ الضَّيْعَةَ، وَمَا وَلِيَ إِمَارَةً قَطُّ وَلاَ جِبَايَةَ خَرَاجٍ وَلاَ شَيْئًا، إِلاَّ أَنْ يَكُونَ فِي غَزْوَةٍ مَعَ النَّبِيِّ صلى الله عليه وسلم أَوْ مَعَ أَبِي بَكْرٍ وَعُمَرَ وَعُثْمَانَ ـ رضى الله عنهم ـ قَالَ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ الزُّبَيْرِ فَحَسَبْتُ مَا عَلَيْهِ مِنَ الدَّيْنِ فَوَجَدْتُهُ أَلْفَىْ أَلْفٍ وَمِائَتَىْ أَلْفٍ قَالَ فَلَقِيَ حَكِيمُ بْنُ حِزَامٍ عَبْدَ اللَّهِ بْنَ الزُّبَيْرِ فَقَالَ يَا ابْنَ أَخِي، كَمْ عَلَى أَخِي مِنَ الدَّيْنِ فَكَتَمَهُ. فَقَالَ مِائَةُ أَلْفٍ. فَقَالَ حَكِيمٌ وَاللَّهِ مَا أُرَى أَمْوَالَكُمْ تَسَعُ لِهَذِهِ. فَقَالَ لَهُ عَبْدُ اللَّهِ أَفَرَأَيْتَكَ إِنْ كَانَتْ أَلْفَىْ أَلْفٍ وَمِائَتَىْ أَلْفٍ قَالَ مَا أُرَاكُمْ تُطِيقُونَ هَذَا، فَإِنْ عَجَزْتُمْ عَنْ شَىْءٍ مِنْهُ فَاسْتَعِينُوا بِي. قَالَ وَكَانَ الزُّبَيْرُ اشْتَرَى الْغَابَةَ بِسَبْعِينَ وَمِائَةِ أَلْفٍ، فَبَاعَهَا عَبْدُ اللَّهِ بِأَلْفِ أَلْفٍ وَسِتِّمِائَةِ أَلْفٍ ثُمَّ قَامَ فَقَالَ مَنْ كَانَ لَهُ عَلَى الزُّبَيْرِ حَقٌّ فَلْيُوَافِنَا بِالْغَابَةِ، فَأَتَاهُ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ جَعْفَرٍ، وَكَانَ لَهُ عَلَى الزُّبَيْرِ أَرْبَعُمِائَةِ أَلْفٍ فَقَالَ لِعَبْدِ اللَّهِ إِنْ شِئْتُمْ تَرَكْتُهَا لَكُمْ. قَالَ عَبْدُ اللَّهِ لاَ. قَالَ فَإِنْ شِئْتُمْ جَعَلْتُمُوهَا فِيمَا تُؤَخِّرُونَ إِنْ أَخَّرْتُمْ. فَقَالَ عَبْدُ اللَّهِ لاَ. قَالَ قَالَ فَاقْطَعُوا لِي قِطْعَةً. فَقَالَ عَبْدُ اللَّهِ لَكَ مِنْ هَا هُنَا إِلَى هَا هُنَا. قَالَ فَبَاعَ مِنْهَا فَقَضَى دَيْنَهُ فَأَوْفَاهُ، وَبَقِيَ مِنْهَا أَرْبَعَةُ أَسْهُمٍ وَنِصْفٌ، فَقَدِمَ عَلَى مُعَاوِيَةَ وَعِنْدَهُ عَمْرُو بْنُ عُثْمَانَ وَالْمُنْذِرُ بْنُ الزُّبَيْرِ وَابْنُ زَمْعَةَ فَقَالَ لَهُ مُعَاوِيَةُ كَمْ قُوِّمَتِ الْغَابَةُ قَالَ كُلُّ سَهْمٍ مِائَةَ أَلْفٍ. قَالَ كَمْ بَقِيَ قَالَ أَرْبَعَةُ أَسْهُمٍ وَنِصْفٌ. قَالَ الْمُنْذِرُ بْنُ الزُّبَيْرِ قَدْ أَخَذْتُ سَهْمًا بِمِائَةِ أَلْفٍ. قَالَ عَمْرُو بْنُ عُثْمَانَ قَدْ أَخَذْتُ سَهْمًا بِمِائَةِ أَلْفٍ. وَقَالَ ابْنُ زَمْعَةَ قَدْ أَخَذْتُ سَهْمًا بِمِائَةِ أَلْفٍ. فَقَالَ مُعَاوِيَةُ كَمْ بَقِيَ فَقَالَ سَهْمٌ وَنِصْفٌ. قَالَ أَخَذْتُهُ بِخَمْسِينَ وَمِائَةِ أَلْفٍ. قَالَ وَبَاعَ عَبْدُ اللَّهِ بْنُ جَعْفَرٍ نَصِيبَهُ مِنْ مُعَاوِيَةَ بِسِتِّمِائَةِ أَلْفٍ، فَلَمَّا فَرَغَ ابْنُ الزُّبَيْرِ مِنْ قَضَاءِ دَيْنِهِ قَالَ بَنُو الزُّبَيْرِ اقْسِمْ بَيْنَنَا مِيرَاثَنَا. قَالَ لاَ، وَاللَّهِ لاَ أَقْسِمُ بَيْنَكُمْ حَتَّى أُنَادِيَ بِالْمَوْسِمِ أَرْبَعَ سِنِينَ أَلاَ مَنْ كَانَ لَهُ عَلَى الزُّبَيْرِ دَيْنٌ فَلْيَأْتِنَا فَلْنَقْضِهِ. قَالَ فَجَعَلَ كَلَّ سَنَةٍ يُنَادِي بِالْمَوْسِمِ، فَلَمَّا مَضَى أَرْبَعُ سِنِينَ قَسَمَ بَيْنَهُمْ قَالَ فَكَانَ لِلزُّبَيْرِ أَرْبَعُ نِسْوَةٍ، وَرَفَعَ الثُّلُثَ، فَأَصَابَ كُلَّ امْرَأَةٍ أَلْفُ أَلْفٍ وَمِائَتَا أَلْفٍ، فَجَمِيعُ مَالِهِ خَمْسُونَ أَلْفَ أَلْفٍ وَمِائَتَا أَلْفٍ.
Ne-a relatat Ishaq ibn Ibrahim, care a spus:
„L-am întrebat pe Abu Usama: «Vi-a relatat Hișam ibn Urwa de la tatăl său, de la Abdullah ibn az-Zubair?» El a răspuns: «Da.» Când Zubair s-a oprit în Ziua Cămilei, m-a chemat, iar eu m-am așezat lângă el. Mi-a spus: «O, fiul meu! Astăzi nu va fi ucis nimeni decât fie ca asupritor, fie ca asuprit. Și eu nu mă văd altfel decât că voi fi ucis astăzi ca asuprit. Cea mai mare grijă a mea este datoria mea. Crezi că va mai rămâne ceva din averea noastră după ce ne vom achita datoriile?» Apoi a adăugat: «O, fiul meu! Vinde-ne averea și achită-mi datoria.» A lăsat prin testament o treime din avere, iar o treime din această treime pentru fiii săi – adică fiii lui Abdullah ibn az-Zubair. El a spus: «O treime din treime. Dacă va mai rămâne ceva din averea noastră după achitarea datoriei, atunci o treime din acel rest este pentru fiii tăi.» Hișam a spus: „Unii dintre fiii lui Abdullah erau de aceeași vârstă cu unii dintre fiii lui Zubair, precum Khubaib și Abbad, iar în acea zi avea nouă fii și nouă fiice.” Abdullah a continuat: „Tatăl meu continua să îmi vorbească despre datoria sa și spunea: «O, fiul meu, dacă întâmpini dificultăți în achitarea vreunei părți din ea, cere ajutor Stăpânului meu.» Pe Allah, nu am înțeles ce voia să spună până când am întrebat: «O, tată, cine este Stăpânul tău?» El a răspuns: «Allah.» Pe Allah, ori de câte ori mă aflam într-o situație dificilă legată de datoria sa, spuneam: «O, Stăpân al lui Zubair, achită datoria lui!» Și El o achita. Zubair – fie Allah mulțumit de el – a fost ucis fără să lase niciun dinar sau dirham, ci doar terenuri, printre care Al-Ghaba, unsprezece case în Medina, două în Basra, una în Kufa și una în Egipt. Datoria sa provenea din faptul că, atunci când cineva venea la el cu bani pentru a-i păstra, Zubair spunea: «Nu, nu îi voi păstra ca depozit, ci îi iau ca împrumut, deoarece mă tem că s-ar putea pierde.» Nu a fost niciodată numit guvernator, colector de taxe sau altceva, ci averea sa provenea doar din participarea la bătălii alături de Profetul ﷺ, Abu Bakr, Umar și Uthman – fie Allah mulțumit de ei toți. Abdullah ibn az-Zubair a spus: „Am calculat datoria sa și am constatat că era de două milioane și două sute de mii.” Hakim ibn Hizam l-a întâlnit pe Abdullah ibn az-Zubair și l-a întrebat: «O, nepoate, cât de mare este datoria fratelui meu?» Acesta a ascuns suma reală și a spus: «O sută de mii.» Hakim a spus: «Pe Allah, nu cred că averea voastră poate acoperi nici măcar atât.» Abdullah i-a răspuns: «Dar dacă ar fi două milioane și două sute de mii?» Hakim a spus: «Nu cred că veți putea plăti așa ceva; dacă nu reușiți să plătiți o parte, apelați la mine pentru ajutor.» Zubair cumpărase Al-Ghaba cu o sută șaptezeci de mii, iar Abdullah a vândut-o cu un milion șase sute de mii. Apoi s-a ridicat și a spus: «Cine are vreo creanță asupra lui Zubair, să vină la noi la Al-Ghaba!» A venit la el Abdullah ibn Ja'far, care avea asupra lui Zubair patru sute de mii, și i-a spus lui Abdullah: «Dacă doriți, vi le las vouă.» Abdullah a spus: «Nu.» Ibn Ja'far a spus: «Dacă doriți, le puteți include în ceea ce amânați, dacă veți amâna plata.» Abdullah a spus: «Nu.» Atunci Ibn Ja'far a spus: «Atunci dați-mi o bucată de pământ.» Abdullah i-a răspuns: «Ai partea de aici până aici.» Astfel, Abdullah a vândut din proprietate și a achitat integral datoria, rămânându-i patru părți și jumătate din teren. Apoi a mers la Muawiya, la care se aflau Amr ibn Uthman, Al-Mundhir ibn az-Zubair și Ibn Zam'a. Muawiya l-a întrebat: «La ce preț a fost evaluată Al-Ghaba?» El a răspuns: «Fiecare parte la o sută de mii.» Muawiya a întrebat: «Câte părți au mai rămas?» El a răspuns: «Patru părți și jumătate.» Al-Mundhir ibn az-Zubair a spus: «Am luat o parte cu o sută de mii.» Amr ibn Uthman a spus: «Am luat o parte cu o sută de mii.» Ibn Zam'a a spus: «Am luat o parte cu o sută de mii.» Muawiya a întrebat: «Cât a mai rămas?» El a răspuns: «O parte și jumătate.» Muawiya a spus: «O iau eu cu o sută cincizeci de mii.» Abdullah ibn Ja'far și-a vândut și el partea lui Muawiya cu șase sute de mii. După ce Ibn az-Zubair a terminat de achitat datoriile, fiii lui Zubair i-au spus: «Împarte moștenirea între noi.» El a răspuns: «Nu, pe Allah, nu o voi împărți între voi până nu voi anunța timp de patru ani la sezonul Hajj-ului: ‹Oricine are vreo creanță asupra lui Zubair, să vină la noi ca să o achităm!›» Astfel, în fiecare an anunța public la sezonul Hajj-ului, iar după trecerea celor patru ani, a împărțit moștenirea între ei. Zubair avusese patru soții și, după ce s-a scăzut treimea conform testamentului, fiecare soție a primit un milion și două sute de mii. Astfel, întreaga sa avere a fost de cincizeci de milioane și două sute de mii.”
Traducere și explicații realizate de Khutba World, traduse din arabă.
Az-Zubayr a tratat banii încredințați lui ca pe un împrumut și s-a asigurat că datoriile sale erau achitate cu grijă.
Relatarea situează conversația dintre az-Zubayr și fiul său în timpul bătăliei de la al-Jamal. Az-Zubayr a vorbit despre datoria sa și i-a cerut fiului să o achite.
Un împrumut: banii primiți devin o datorie care trebuie rambursată.
Numele unei proprietăți funciare pe care az-Zubayr o deținea și pe care fiul său a folosit-o pentru a achita datoriile.
O dispoziție asupra a cel mult unei treimi din avere, care se pune în aplicare după achitarea datoriilor.
Învățații deduc de aici că datoria unei persoane decedate are prioritate față de împărțirea moștenirii. Az-Zubayr a transformat banii încredințați lui într-un împrumut, rămânând astfel responsabil de rambursarea lor. Relatarea arată și că încrederea în Allah merge mână în mână cu eforturile concrete: Abdullah a vândut bunuri, i-a căutat pe creditori și a amânat împărțirea moștenirii până când puteau fi înaintate pretențiile. Un testament în favoarea unui moștenitor este limitat de regula bine cunoscută potrivit căreia un moștenitor nu primește o parte suplimentară printr-un legat fără acordul celorlalți moștenitori.
- Înregistrează clar împrumuturile și banii încredințați, pentru ca drepturile celorlalți să fie protejate.
- Achită datoriile din moștenire înainte de a o împărți între moștenitori.
- Încrede-te în Allah și, în același timp, acționează cu grijă și corectitudine pentru a-ți îndeplini obligațiile financiare.
Această relatare sahih privește împărțirea bunurilor și ajută la înțelegerea regulilor mai largi privind moștenirile și revendicările.
Sahih al-Bukhari · #3094 (Sahih)Această relatare sahih tratează împărțirea bunurilor și oferă un termen de comparație potrivit pentru administrarea moștenirii lui az-Zubayr.
Câte un hadith în fiecare zi, în limba ta
Aplicația îți oferă zilnic un hadith cu explicații, inclusiv ca widget pe telefon. O poți folosi gratuit.